Căutare
151 rezultate pentru: dinainte
- Facerea/Geneza 19:6 - Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul,
- Facerea/Geneza 30:32 - Să treacă astăzi toate oile tale pe dinaintea noastră şi să despărţim din ele orice oaie pestriţă sau tărcată sau neagră, iar dintre capre cele pestriţe sau tărcate: aceea să fie simbria mea.
- Facerea/Geneza 33:14 - Să se ducă dar domnul meu, înaintea robului său, iar eu voi urma încet, în pas cu vitele cele dinaintea mea şi în pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir".
- Facerea/Geneza 43:34 - Apoi el a dat fiecăruia porţii de dinaintea lui, iar partea lui Veniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalţi. Şi au băut şi s-au veselit cu el.
- Ieșirea/Exod 13:22 - Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.
- Ieșirea/Exod 14:19 - Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor.
- Ieșirea/Exod 17:5 - Zis-a Domnul către Moise: "Treci pe dinaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână şi toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te.
- Ieșirea/Exod 26:9 - Să uneşti între ele cinci covoare şi celelalte şase covoare iar să le uneşti între ele. Jumătatea din al şaselea covor să o îndoi în partea de dinainte a cortului.
- Ieșirea/Exod 27:13 - Tot de cincizeci de coţi să fie perdelele din latul curţii în partea dinainte, cea dinspre răsărit; şi la ele zece stâlpi şi sub ei zece postamente.
- Ieșirea/Exod 27:20 - Să porunceşti fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat pentru luminat, stors din măsline, ca să ardă sfeşnicul în toată vremea, în cortul adunării, în faţa perdelei celei de dinaintea chivotului legii.
- Ieșirea/Exod 28:14 - Apoi să faci două lănţişoare tot de aur curat; acestea să le faci, răsucite ca sfoara; şi să prinzi lănţişoarele cele răsucite de cuibuleţele de la încheietorile efodului, în partea de dinainte.
- Ieșirea/Exod 28:25 - Şi să prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri, în partea de dinainte.
- Ieșirea/Exod 28:27 - Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să le prinzi de cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii efodului
- Ieșirea/Exod 28:37 - Şi s-o prinzi cu şnur de mătase violetă de chidar, aşa ca să vină în partea de dinainte a chidarului.
- Ieșirea/Exod 30:6 - Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie.
- Ieșirea/Exod 33:19 - Zis-a Domnul către Moise: "Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui şi cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura".
- Ieșirea/Exod 34:6 - Şi Domnul, trecând pe dinaintea lui, a zis: "Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor da oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate,
- Ieșirea/Exod 38:13 - Iar în partea de dinainte, dinspre răsărit, a făcut perdele lungi de cincizeci de coţi,
- Ieșirea/Exod 40:3 - Şi să pui într-însul chivotul legii şi dinaintea chivotului să atârni perdeaua;
- Leviticul 8:9 - Iar pe cap i-a pus chidarul şi la chidar, în partea lui de dinainte, i-a prins tăbliţa cea de aur, diadema sfinţeniei, cum poruncise Domnul lui Moise.
- Leviticul 13:41 - Dacă cuiva i-a căzut părul din partea de dinainte a capului, aceea este jumătate de pleşuvie şi omul e curat.
- Leviticul 13:42 - Iar dacă pe pleşuvia din partea de dinainte sau de dinapoi va fi pată albă sau roşiatică, atunci pe pleşuvia lui a înflorit lepra.
- Leviticul 16:12 - Să ia cărbuni aprinşi de pe jertfelnicul cel dinaintea Domnului, o cădelniţă plină, şi aromate pisate mărunt pentru tămâiere două mâini pline, şi să le ducă înăuntru, după perdea;
- Leviticul 16:18 - Apoi va ieşi la jertfelnicul cel dinaintea Domnului şi-l va curăţi, luând din sângele viţelului şi din sângele ţapului şi punând pe coarnele jertfelnicului de jur împrejur,
- Leviticul 18:24 - Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care ţu îi izgonesc dinaintea feţei voastre.
- Leviticul 18:30 - Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urâte, după care au umblat cei dinaintea voastră, nici să vă întinaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
- Leviticul 24:4 - Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa.
- Leviticul 24:6 - Şi să le puneţi pe două rânduri, câte şase pâini în rând, pe masa cea de aur curat de dinaintea Domnului;
- Numerii 3:38 - Iar în partea de dinainte a cortului adunării, spre răsărit, trebuia să-şi aşeze tabăra Moise şi Aaron şi fiii acestuia, cărora li se încredinţase paza locaşului sfânt în locul fiilor lui Israel. Iar de se va apropia vreun străin, să fie omorât.
- Numerii 5:17 - Apoi să ia preotul apă curată de izvor într-un vas de lut, să ia ţărână din pământ de dinaintea cortului adunării şi să o pună în apă.
- Numerii 6:12 - Apoi să-şi înceapă din nou zilele sale de nazireu, afierosite Domnului, şi să aducă un berbec de un an jertfă de iertare, iar zilele dinainte sunt pierdute, pentru că nazireatul a fost întinat.
- Numerii 8:2 - "Vorbeşte cu Aaron şi-i spune: Când vei pune candelele în sfeşnic, ca să lumineze partea cea dinaintea lui, să aprinzi în el şapte candele".
- Numerii 19:4 - Apoi să ia preotul Eleazar din sângele ei şi să stropească cu sânge spre partea de dinainte a cortului adunării de şapte ori.
- Deuteronomul 7:22 - Domnul Dumnezeul tău va izgoni dinaintea ta popoarele acestea încetul cu încetul; nu poţi să le pierzi repede, ca să nu se pustiiască pământul şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele câmpului;
- Deuteronomul 8:20 - Cum pier popoarele, pe care Domnul Dumnezeu le pierde dinaintea voastră, aşa veţi pieri şi voi, de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru !"
- Deuteronomul 11:25 - Nimeni nu va putea sta înaintea voastră; Domnul Dumnezeul vostru va aduce frică şi cutremur peste tot pământul dinaintea voastră, în care veţi călca voi, după cum v-a grăit.
- Deuteronomul 28:56 - Femeia ta, trăită în belşug şi răsfăţ, care nu şi-a pus piciorul său în pământ din pricina traiului alintat şi îndestulat dinainte, va privi cu ochi nemilostivi pe bărbatul de la sânul ei şi la fiul său şi la fiica sa,
- Judecătorii 20:39 - Deci când Israeliţii s-au tras înapoi de la locul de luptă, Veniamin a început să lovească şi a rănit până la vreo treizeci de Israeliţi, şi ziceau: "Iarăşi au să cadă înaintea noastră, ca şi în luptele dinainte !"
- 1 Regi/1 Samuel 9:24 - Şi a luat bucătarul spata şi cele ce erau cu ea şi le-a pus înaintea lui Saul. Apoi a zis Samuel: "Iată aceasta este păstrată pentru tine; pune-ţi-o dinainte şi mănâncă, fiindcă pentru vremea aceasta s-au păstrat acestea pentru tine, când am adunat poporul !" Şi a prânzit Saul cu Samuel în ziua aceea.
- 1 Regi/1 Samuel 14:15 - Atunci s-a făcut învălmăşeală în tabăra din câmp şi în tot poporul; rândurile dinainte ce pustiau ţara s-au umplut de frică şi nu voiau să se lupte; toată ţara s-a cutremurat şi i-a cuprins frică mare de la Domnul.
- 1 Regi/1 Samuel 14:21 - Atunci şi Evreii, care mai dinainte erau la Filisteni şi care umblau pretutindeni în tabăra lor, s-au unit cu Israeliţii cei ce erau cu Saul şi Ionatan;
- 2 Regi/2 Samuel 5:20 - Atunci s-a dus David la Baal-Peraţim şi i-a lovit acolo şi a zis David: "Domnul a măturat pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca şi cum i-ar fi luat apa". Şi de aceea s-a şi dat locului aceluia numele de Baal-Peraţim.
- 2 Regi/2 Samuel 7:9 - Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat, am stârpit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ.
- 2 Regi/2 Samuel 18:26 - Atunci straja a mai văzut un om venind în fugă; şi a strigat straja la portar şi a zis: "Iată că mai aleargă un om". "Şi acela este un vestitor", a zis regele. "Eu văd, a zis straja, că mersul omului dinainte seamănă cu mersul lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc".
- 3 Regi/1 Împărați 1:25 - Pentru că el chiar astăzi a plecat Şi a junghiat o mulţime de boi, viţei graşi şi oi; şi a poftit pe toţi fiii regelui, pe mai-marii oştirii şi pe Abiatar preotul; şi, iată, ei mănâncă şi beau dinaintea lui şi zic: "Trăiască regele Adonia !"
- 3 Regi/1 Împărați 3:15 - Şi s-a trezit Solomon din somn Şi iată, acesta fusese vis. Apoi s-a sculat şi a venit la Ierusalim şi a stat înaintea jertfelnicului celui de dinaintea chivotului cu legea Domnului, care era în Sion, a adus arderi de tot, a săvârşit jertfe de împăcare şi a făcut mare ospăţ pentru toate slugile sale.
- 3 Regi/1 Împărați 6:3 - Pridvorul de dinaintea templului era lung de douăzeci de coţi, răspunzând cu lăţimea templului, şi lat de zece coţi înaintea templului.
- 3 Regi/1 Împărați 6:7 - Când era zidit templul, la zidirea lui au întrebuinţat pietre cioplite, lucrate mai dinainte. Aşa că nici ciocan, nici topor, nici orice altă unealtă de fier nu s-au auzit la zidirea lui.
- 3 Regi/1 Împărați 6:21 - Şi a îmbrăcat Solomon templul şi pe dinăuntru cu aur curat; şi a întins lanţuri de aur pe dinaintea catapetesmei şi a îmbrăcat-o cu aur.
Înapoi la index