Căutare
5 rezultate pentru: numeroasă
- Daniel 11:13 - Şi încă o dată regele de la miazănoapte va ridica oştiri mai puternice decât cele dintâi şi, după un răstimp de câţiva ani, va da năvală peste el, cu o mare oştire şi cu numeroasă călărime.
- Iudita 1:16 - Şi el s-a întors apoi la Ninive cu oştirea lui şi cu o mare mulţime care se unise cu ea, o gloată numeroasă de oameni înarmaţi. Şi acolo s-au dedat la ospeţe, el şi oştirea lui, timp de o sută douăzeci de zile.
- Iudita 2:20 - Şi mulţimea care i-a însoţit pe ei era ca lăcustele de numeroasă şi ca nisipul pământului; mulţimea lor era nenumărată.
- Iudita 9:7 - Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor.
- 1 Macabei 9:39 - Şi ridicându-şi ochii săi, a văzut apărând în mijlocul unui zgomot mare, o mulţime numeroasă şi mirele şi prietenii lui şi fraţii lui, ieşind întru întimpinarea lor cu timpane şi cu muzici şi cu arme multe.
Înapoi la index