Căutare
32 rezultate pentru: regatului
- Deuteronomul 17:18 - Căci, când se va sui pe scaunul regatului său, trebuie să-şi scrie pentru sine cartea legii acesteia din cartea care se află la preoţii leviţilor,
- 3 Regi/1 Împărați 1:46 - Şi a şezut Solomon pe tronul regatului.
- 3 Regi/1 Împărați 2:35 - Iar regele Solomon a pus în locul lui peste oştire pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Cârmuirea regatului era însă la Ierusalim; iar mai mare peste preoţi, în locul lui Abiatar, regele a pus pe Ţadoc preotul. Solomon, fiul lui David, a domnit peste Israel şi Iuda, în Ierusalim. Şi a dat Domnul lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. şi Solomon a avut înţelepciune mai presus de înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi de înţelepciunea tuturor înţelepţilor Egiptenilor. El a luat pentru sine pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până ce a terminat de zidit casa sa şi, mai întâi, templul Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului; în şapte ani a făcut acestea şi le-a isprăvit. Solomon a avut şaptezeci de mii de oameni salahori optzeci de mii de tăietori de piatră în munte. El a făcut marea şi postamentele şi spălătoriile cele mari, stâlpii, fântâna cea din curte şi marea de aramă; şi a zidit el cetăţuia şi întăriturile ei şi a împărţit cetatea lui David. Atunci fiica lui Faraon o trecut din cetatea lui David în casa sa pe care i-o zidise el; tot atunci a zidit Solomon zidul dimprejurul cetăţii. Şi aducea Solomon de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de pace pe jertfelnicul pe care-l făcuse Domnului; şi săvârşea la el şi tămâieri înaintea Domnului. Şi a isprăvit zidirea templului. La lucrările lui Solomon erau trei mii şapte sute de ispravnici mari care conduceau poporul ce făcea lucrul. Şi a zidit el Asurul, Magdinul, Gazerul, Bet-Horonul de Sus şi Valatul. Dar aceste cetăţi le-a zidit el după ce a făcut templul Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului. Încă din timpul vieţii sale, David poruncise lui Solomon, zicând: "Iată, ai pe Şimei, fiul lui Ghera, fiul lui Ieminie, din Bahurim; el m-a blestemat cu greu blestem, în ziua când m-am dus la Mahanaim; dar el mi-a ieşit în cale la Iordan şi eu m-am jurat pe Domnul faţă de el, zicând: Nu te voi mai ucide eu sabia ! Tu însă să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti bărbat înţelept şi ştii ce să faci cu el, ca să-i cobori cărunteţea lui cu sânge în casa morţilor".
- 3 Regi/1 Împărați 9:5 - Atunci voi întări tronul regatului tău peste Israel în veci, precum i-am grăit lui David, tatăl tău, zicând: Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe tronul lui Israel.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 28:5 - Iar din toţi fiii mei - căci mulţi fii mi-a dat Domnul - a ales pe Solomon, fiul meu, să şadă pe tronul regatului Domnului, peste Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:18 - Atunci îţi voi întări tronul regatului tău, după cum am făgăduit lui David, tatăl tău, când am zis: Nu va lipsi din tine bărbat care să domnească peste Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 13:8 - Voi şi acum ziceţi că puteţi să vă împotriviţi regatului Domnului, care se află în mina fiilor lui David, pentru că sunteţi o mulţime mare de popor şi aveţi viţei de aur, pe care vi i-a făcut Ieroboam, ca dumnezei.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 23:20 - Apoi a luat pe căpeteniile cele peste sute, pe viteji, pe căpeteniile poporului şi pe tot poporul ţării şi l-au petrecut pe rege de la templul Domnului până la casa domnească, intrând pe poarta cea înaltă, în casa regelui; şi l-au aşezat pe tronul regatului.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:5 - De aceea l-a dat Domnul Dumnezeu în mâna regelui Sirienilor, care l-au lovit şi i-au luat o mulţime de robi şi i-au dus în Damasc. De asemenea a mai fost dat şi în mâna regelui lui Israel, care şi acela a pricinuit mari pierderi regatului său;
- Ezdra 7:23 - Tot ce s-a poruncit de Dumnezeul ceresc trebuie să se facă cu îngrijire pentru templul Dumnezeului celui ceresc. Băgaţi de seamă să nu-şi întindă cineva mâna asupra templului Dumnezeului celui ceresc, ca să nu fie mânia Lui asupra regatului, a regelui şi a fiilor lui.
- Estera 1:4 - Arătându-şi marea bogăţie a regatului său şi strălucirea deosebită a măririi sale, în curgere de mai multă vreme, anume timp de o sută optzeci de zile.
- Estera 2:3 - Să rânduiască dar regele dregători în toate ţările regatului său, care să adune toate fetele tinere şi frumoase la faţă în capitala Suza, în casa femeilor, sub supravegherea lui Hegai, eunucul regelui, păzitorul femeilor, şi să le dea săpun şi celelalte de trebuinţă pentru spălat.
- Estera 3:8 - În vremea aceasta a spus Aman regelui Artaxerxe: "Este un popor risipit şi împrăştiat printre popoare, prin toate ţările regatului tău. Legile lui sunt deosebite de legile tuturor popoarelor, legilor regelui nu se supun şi regele nu se cuvine să-l lase aşa.
- Estera 3:12 - Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui în a treisprezecea zi a lunii întâi, şi s-a scris, cum poruncise Aman, către satrapii regatului şi către căpetenia fiecărei din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări, de la ţările Indiei şi până la Etiopia, şi către căpeteniile fiecărui popor; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui şi toate s-au scris în numele regelui Artaxerxe şi au fost întărite cu inelul lui.
- Estera 8:5 - Şi a zis: "De binevoieşte regele şi de am aflat eu trecere înaintea feţei lui; de este drept lucrul acesta înaintea regelui şi de plac eu ochilor lui, atunci să se scrie, ca să fie revocate scrisorile cele trimise după uneltirile lui Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, pentru uciderea Iudeilor în toate părţile regatului;
- Estera 9:30 - Şi au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace şi de credincioşie,
- Daniel 4:15 - Acesta este visul pe care l-am visat eu, regele Nabucodonosor, iar tu, Beltşaţar, spune tâlcuirea lui, căci toţi înţelepţii regatului meu nu pot să-mi facă cunoscută tâlcuirea. Tu însă eşti în stare, fiindcă ai în tine Duhul Dumnezeului celui Sfânt".
- Daniel 4:33 - În acelaşi timp mi-a venit mintea la loc şi, spre gloria regatului meu, mi-a venit iarăşi măreţia şi strălucirea şi sfetnicii mei şi dregătorii cei mari m-au chemat şi regatul mi-a fost dat în stăpânire, iar puterea mea a crescut şi mai mult.
- Daniel 5:20 - Şi pentru că inima lui se trufise şi duhul lui se împietrise până la mândrie, a fost coborât de pe scaunul regatului său şi vrednicia lui i-a fost luată;
- Daniel 5:26 - Aceasta este tâlcuirea cuvântului mene: Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt.
- Daniel 6:5 - Atunci dregătorii şi satrapii s-au trudit să găsească lui Daniel vreo pricină din partea cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru rău, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greşeală nu i s-a putut pune în seamă.
- Daniel 6:8 - Toţi marii dregători ai regatului, marii cârmuitori, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii s-au sfătuit laolaltă ca regele să dea o poruncă şi să se rânduiască oprirea ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om în afară de tine, rege, să fie aruncat în groapa cu lei.
- Daniel 6:27 - Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul regatului meu să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, Care rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
- Daniel 11:2 - Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei.
- Daniel 11:20 - Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război.
- Amos 7:13 - Dar în Betel tu nu vei mai profeţi, că el este un sanctuar al regelui, un templu al regatului !"
- Tobit 1:21 - Dar n-au trecut patruzeci de zile, şi regele a fost ucis de cei doi fii ai săi care au fugit în munţii Araratului. În locul lui s-a făcut rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul fratelui meu, Anael, peste toate veniturile regatului său şi peste toată Cârmuirea casei lui.
- 1 Macabei 6:57 - Atunci el s-a grăbit ca să se ducă din cetate şi să zică regelui şi căpeteniilor oastei şi către bărbaţi: "Ne împuţinăm în toate zilele, hrană avem puţină, iar locul unde suntem tăbărâţi este tare şi sunt asupra noastră grijile regatului.
- 1 Macabei 7:4 - Şi i-au omorât pe ei oştirile, şi a şezut Dimitrie în scaunul regatului lui.
- 1 Macabei 10:37 - Şi se vor pune dintre ei în cetăţile cele întărite şi mari ale regelui; iar altora li se vor încredinţa dregătorii în cârmuirea regatului, şi căpeteniile care vor fi peste ei să fie dintre ei şi să umble după legile lor, precum a şi poruncit regele pentru ţara lui Iuda.
- 2 Macabei 10:11 - Că acesta, după ce s-a făcut rege, a pus mai mare peste treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese cârmuitor mai mare peste Cele-Siria şi Fenicia.
Înapoi la index