Căutare
4 rezultate pentru: ruga,
- Facerea/Geneza 42:21 - Ziceau însă unii către alţii: "Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru păcatul ce am săvârşit împotriva fratelui nostru, căci am văzut zbuciumul sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat, şi de aceea a venit peste noi urgia aceasta !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:38 - Dacă se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în pământul robiei lor, unde ei se vor afla duşi robi şi se vor ruga, întorcându-se spre pământul lor, pe care Tu l-ai dat părinţilor lor şi spre "etatea care ţi-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit eu numelui Tău,
- Psalmi 5:2 - Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne !
- Marcu 14:35 - Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta).
Înapoi la index