Căutare
265 rezultate pentru: săvârşi
- Facerea/Geneza 26:10 - Zisu-i-a Abimelec: "Pentru ce ne-ai făcut aceasta ? Puţin a lipsit ca cineva din neamul meu să se fi culcat cu femeia ta şi ne-ai fi făcut să săvârşim păcat".
- Facerea/Geneza 34:7 - Feciorii lui Iacov însă, venind de la câmp şi aflând despre aceasta, se amărâră şi se mâniară foarte tare, pentru că Sichem săvârşise o faptă de ocară în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov, ceea ce nu trebuia să se întâmple.
- Facerea/Geneza 35:14 - Şi a aşezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, şi a săvârşit turnare peste el şi a turnat peste el untdelemn.
- Facerea/Geneza 42:21 - Ziceau însă unii către alţii: "Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru păcatul ce am săvârşit împotriva fratelui nostru, căci am văzut zbuciumul sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat, şi de aceea a venit peste noi urgia aceasta !"
- Ieșirea/Exod 4:8 - "Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta glasul semnului întâi, te vor crede la săvârşirea semnului al doilea.
- Ieșirea/Exod 30:10 - Aaron va săvârşi jertfa de curăţire peste coarnele lui o dată pe an; cu sânge din jertfa de curăţire cea pentru păcat îl va curăţi el o dată pe an; în neamul vostru aceasta este mare sfinţenie înaintea Domnului".
- Ieșirea/Exod 32:31 - Şi s-a întors Moise la Domnul şi a zis: "O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, făcându-şi dumnezeu de aur.
- Leviticul 4:3 - De a păcătuit arhiereu miruit şi a tras pe popor la păcat, pentru păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă un viţel fără meteahnă, ca jertfă Domnului pentru păcat;
- Leviticul 4:14 - Când se va afla păcatul, pe care l-au săvârşit ei, să se aducă din partea întregii obşti un viţel fără meteahnă, jertfă pentru păcat, să-l înfăţişeze înaintea cortului adunării,
- Leviticul 4:23 - Când va afla el păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă jertfă pentru păcat un ţap fără meteahnă,
- Leviticul 4:28 - Când va afla el păcatul ce l-a săvârşit, să aducă din caprele sale jertfă o capră fără meteahnă, pentru păcatul ce l-a săvârşit,
- Leviticul 4:35 - Toată grăsimea ei s-o aleagă, cum se alege grăsimea din oaia pentru jertfă de izbăvire, şi s-o ardă preotul pe jertfelnic, ca jertfă Domnului; şi aşa îl va curăţi preotul de păcatul ce l-a săvârşit şi i se va ierta".
- Leviticul 5:6 - Atunci, pentru păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă Domnului jertfă din turmă, o oaie sau o capră din caprele sale, pentru vina păcatului, şi-l va curăţi preotul prin aceasta de păcatul său şi i se va ierta păcatul.
- Leviticul 5:13 - Prin aceasta îl va curăţi preotul de păcatul lui, pe care l-a săvârşit în una din întâmplările acelea, şi i se va ierta păcatul; rămăşiţa de făină va fi a preotului, ca la prinosul de făină".
- Leviticul 9:16 - După aceea a adus arderea de tot, săvârşind-o după rânduială.
- Leviticul 9:22 - Şi şi-a ridicat Aaron mâinile sale asupra poporului şi l-a binecuvântat, iar după ce a săvârşit jertfa pentru păcat, arderea de tot şi jertfa de mântuire, s-a coborât.
- Leviticul 14:19 - Astfel va săvârşi preotul jertfa pentru păcat şi va curăţi pe cel ce a venit să se cureţe de necurăţenia lui; după aceea va junghia jertfa arderii de tot;
- Leviticul 16:24 - Îşi va spăla trupul său cu apă în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu hainele sale şi, ieşind, va săvârşi arderea de tot pentru sine şi arderea de tot pentru popor, şi se va curăţi astfel pe sine, casa sa, poporul şi pe preoţi.
- Leviticul 26:40 - Atunci îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, cum au săvârşit ei nelegiuiri împotriva Mea şi au păşit împotriva Mea.
- Numerii 6:16 - Pe acestea le va înfăţişa preotul înaintea Domnului, va săvârşi jertfa lui pentru păcat şi arderea de lot a lui.
- Numerii 8:21 - S-au curăţit deci leviţii şi şi-au spălat hainele, iar Aaron a săvârşit sfinţirea lor înaintea Domnului şi s-a rugat pentru ei, ca să fie curaţi.
- Numerii 9:3 - În ziua de paisprezece a lunii întâi, spre seară, să le facă la vremea lor, după legea lor şi după regulile lor să le săvârşiţi".
- Numerii 18:7 - Iar tu şi fiii tăi să vă îndepliniţi preoţia voastră în toate cele ce ţin de jertfelnic şi ce se află înăuntru după perdea, şi să săvârşiţi slujbele darului vostru preoţesc, iar altul străin, de se va apropia, să fie omorât".
- Numerii 28:6 - Aceasta este ardere de tot necontenită şi care a fost săvârşită la Muntele Sinai, spre miros cu bună mireasmă şi ca jertfă Domnului.
- Deuteronomul 4:32 - Că cercetează timpurile trecute, care au fost înainte de tine, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ; cercetează de la o margine a cerului până la cealaltă margine a lui şi vezi dacă s-a mai săvârşit vreo faptă mare ca aceasta şi dacă s-a mai auzit ceva la fel !
- Deuteronomul 32:4 - El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El,
- Judecătorii 11:36 - Iar ea a zis către el: "Tatăl meu, dacă tu ţi-ai deschis gura pentru mine înaintea Domnului, fă cu mine ceea ce a rostit gura ta, de vreme ce Domnul a săvârşit prin tine răzbunarea împotriva Amoniţilor, vrăjmaşii tăi !"
- 1 Regi/1 Samuel 11:13 - Saul însă a zis: "Astăzi nu trebuie să fie ucis nimeni, căci astăzi Domnul a săvârşit izbăvirea în Israel".
- 1 Regi/1 Samuel 14:14 - Şi au căzut în acest atac dintâi, săvârşit de Ionatan şi de purtătorul lui de arme ca la douăzeci de oameni, pe o bucată de loc cât o jumătate de pogon, atât cât pot să are doi boi într-o zi.
- 2 Regi/2 Samuel 3:37 - Şi a aflat în ziua aceea tot poporul şi tot Israelul că nu din pricina regelui s-a săvârşit uciderea lui Abner, fiul lui Ner.
- 2 Regi/2 Samuel 22:31 - Căile Domnului sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Şi scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El;
- 3 Regi/1 Împărați 3:15 - Şi s-a trezit Solomon din somn Şi iată, acesta fusese vis. Apoi s-a sculat şi a venit la Ierusalim şi a stat înaintea jertfelnicului celui de dinaintea chivotului cu legea Domnului, care era în Sion, a adus arderi de tot, a săvârşit jertfe de împăcare şi a făcut mare ospăţ pentru toate slugile sale.
- 3 Regi/1 Împărați 8:64 - Tot în acea zi regele a mai sfinţit şi mijlocul curţii care era înaintea templului Domnului, săvârşind acolo arderea de tot, darul de pâine şi grăsimea jertfelor de împăcare, pentru că jertfelnicul de aramă care se afla înaintea Domnului era mic pentru a încăpea arderea de tot, darul de pâine şi grăsimea jertfelor de împăcare.
- 3 Regi/1 Împărați 9:25 - Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de împăcare pe jertfelnicul pe care-l zidise Domnului, săvârşind tămâiere înaintea Domnului. Şi a terminat el şi zidirea casei lui.
- 3 Regi/1 Împărați 15:26 - Acesta a săvârşit fapte neplăcute înaintea ochilor Domnului, căci a umblat pe drumul tatălui său, cum şi în păcatele lui cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
- 3 Regi/1 Împărați 15:34 - Acesta a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului căci a umblat pe drumul lui Ieroboam şi în păcatele lui, cu care acesta a dus pe Israel în păcat.
- 3 Regi/1 Împărați 16:13 - Pentru toate fărădelegile lui Baeşa şi pentru cele ale lui Ela, fiul său, pe care le-a săvârşit, făcând pe Israel să păcătuiască, şi mâniind cu idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 3 Regi/1 Împărați 16:19 - În păcatele sale, căci săvârşise fapte rele înaintea ochilor Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam şi în fărădelegile lui, pe care acela le făptuise şi cu care a dus pe Israel la păcat.
- 3 Regi/1 Împărați 16:25 - Omri a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului şi a fost mai nelegiuit decât toţi cei dinaintea lui.
- 3 Regi/1 Împărați 16:30 - Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui.
- 3 Regi/1 Împărați 16:33 - A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut suflatul său.
- 3 Regi/1 Împărați 21:25 - Căci n-a fost încă nimeni ca Ahab, care să se încumete a săvârşi fapte urâte înaintea ochilor Domnului, la care l-a împins Izabela soţia sa.
- 3 Regi/1 Împărați 22:43 - El a umblat întru totul pe căile lui Asa, tatăl său şi nu s-a abătut de la ele, săvârşind fapte plăcute înaintea ochilor Domnului. Numai înălţimile nu le-a desfiinţat, căci poporul încă săvârşea jertfe şi tămâieri pe înălţimi.
- 3 Regi/1 Împărați 22:52 - El a săvârşit fapte urâte înaintea ochilor Domnului şi a umblat pe căile tatălui său şi pe căile mamei sale şi pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel la păcat;
- 4 Regi/2 Împărați 13:17 - Şi a zis: "Deschide fereastra dinspre răsărit !" Şi regele a deschis-o. Şi a zis Elisei: "Săgetează !". şi a săgetat regele. Elisei a zis: "Aceasta este săgeata izbăvirii ce vine de la Domnul şi săgeata izbăvirii de Sirieni, căci vei bate pe Sirieni cu desăvârşire, la Afec".
- 4 Regi/2 Împărați 13:19 - Iar omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el, şi a zis: "Trebuia să loveşti de cinci sau de şapte ori, căci atunci ai fi bătut cu desăvârşire pe Sirieni; acum însă vei bate pe Sirieni numai de trei ori".
- 4 Regi/2 Împărați 16:13 - A adus jertfă pe el şi a ars arderea de tot a sa cu darul de pâine; a săvârşit turnarea sa şi l-a stropit cu sângele jertfei de împăcare.
- 4 Regi/2 Împărați 23:21 - După aceea a poruncit regele la tot poporul şi a zis: "Săvârşiţi Paştile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris în această carte a legii !"
Înapoi la index