Căutare
59 rezultate pentru: scape
- Facerea/Geneza 7:7 - Şi a intrat Noe în corabie şi împreună cu el au intrat fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui, ca să scape de apele potopului.
- Facerea/Geneza 37:21 - Auzind însă aceasta, Ruben a voit să-l scape din mâinile lor, zicând: "Să nu-i ridicăm viaţa !"
- Deuteronomul 22:27 - Pentru că el a întâlnit-o în câmp şi, deşi fata logodită va fi strigat, n-a avut cine s-o scape.
- 2 Regi/2 Samuel 20:6 - Atunci David a zis lui Abişai: "Acum Şeba, fiul lui Bicri, are să ne facă mai mult rău decât Abesalom. Ia tu slugile stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca să nu-şi găsească cetăţi întărite şi să nu scape din ochii noştri !"
- 3 Regi/1 Împărați 12:24 - Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta ! Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Şi a răposat regele Solomon cu părinţii lui şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi şaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama şi a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor Amoniţilor. Şi a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului şi nici n-a umblat pe căile lui David, strămoşul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Ţerua, femeie desfrânată. Şi l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Şi a zidit lui Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat şi stricăciunile de la cetatea lui David şi a fost conducător peste regat. Şi a căutat Solomon să-l omoare. şi s-a temut Ieroboam şi a fugit la; Şişac, regele Egiptului. şi a fost la Şişac până a murit Solomon. şi a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A şoptit el la urechile lui Şişac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în ţara mea". Ţi i-a zis Şişac: Cere ce doreşti şi îţi voi da. Şi Şişac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, şi i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam lui Şişac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în pământul Tirţa, din muntele Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim. Şi a zidit Ieroboam acolo tabere. Şi i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Şi a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te şi du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viaţă din boala lui". Şi era un om în Şilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de şaizeci de ani şi cuvântul Domnului era cu el. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te şi ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini şi turte pentru copiii lui şi struguri şi un ulcior cu miere". şi s-a sculat femeia şi a luat în mâna ei pâini şi două turte, struguri şi un ulcior cu miere pentru Ahia. Şi omul acesta era bătrân şi nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrâneţe. Şi s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi, pe când venea ea în cetate la Ahia Şilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieşi pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, şi-i spune: Intră şi nu sta, căci aşa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ţi vestesc lucruri grozave ! şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Şi i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul cu miere ? Aşa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, şi când vei intra în Tirţa, în cetate, îţi vor ieşi locuitorii în întâmpinare şi îţi vor spune: Copilul a murit. Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca şi copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Şi a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. şi când a intrat în Tirţa, copilul a murit. Şi i-a ieşit în întâmpinare ţipătul cel de jale. şi s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. şi cuvântul Domnului a fost către Şemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ţi o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, şi o rupe în douăsprezece bucăţi şi i le dă lui Ieroboam şi-i spune: "Aşa zice Domnul: Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi". Şi a luat Ieroboam, şi a zis Şemaia: "Aşa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminţii ale lui Israel !" şi a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi şi şi-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum uşurează-l de pe noi şi-ţi vom sluji ţie !" Şi a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Şi a zis Roboam: "Aduceţi-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Şi a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Şi au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. şi a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Şi a trimis şi a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: "Acestea şi acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". şi au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Aşa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Şi i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt şi a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră şi copilăriseră împreună cu el. Şi a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, şi au strigat toţi cu glas mare şi au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moştenire cu fiul lui Iesei ! Fiecare la corturile sale, Israele ! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie şi nici conducător peste regat". Şi s-a împrăştiat tot poporul de la Sichem şi s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruţele lui şi a venit la Ierusalim. Şi l-au urmat numai seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi a lui Veniamin şi la celălalt popor, zicând: Aşa zice Domnul, să nu mergeţi, nici să începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceţi fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta !" Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
- 3 Regi/1 Împărați 18:40 - Iar Ilie le-a zis: "Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei !" Şi i-au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo.
- 3 Regi/1 Împărați 19:3 - Când a auzit Ilie aceasta, s-a sculat şi a plecat, să-şi scape viaţa sa, şi a venit la Beer-Şeba, care este în Iuda, şi şi-a lăsat ucenicul acolo,
- 4 Regi/2 Împărați 7:7 - Şi s-au sculat şi au fugit în amurg şi şi-au lăsat corturile, caii, asinii lor şi toată tabăra cum era şi au fugit, ca să-şi scape viaţa.
- 4 Regi/2 Împărați 10:25 - Iar după ce s-a isprăvit arderea de tot, Iehu a zis către oştenii săi şi către căpeteniile lor: "Duceţi-vă şi-i ucideţi şi să nu scape nici unul". Oştenii şi căpeteniile i-au lovit cu ascuţişul sabiei şi i-au aruncat acolo.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 25:15 - Atunci Domnul S-a făcut foc de mânie asupra lui Amasia şi a trimis pe un prooroc şi acela i-a zis: "De ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, care n-au fost în stare să-şi scape poporul din mâna ta ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:13 - Oare nu ştiţi ce am făcut eu şi părinţii mei tuturor popoarelor ţărilor ? Putut-au oare dumnezeii popoarelor acestor ţări să le scape ţara lor din mâna mea ?
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:14 - Care din toţi dumnezeii popoarelor, pe care le-au pierdut părinţii mei, a putut să-şi scape poporul din mâna mea ? Cum dar Dumnezeul vostru vă va putea scăpa din mâna mea ?
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:15 - Şi acum păziţi-vă, ca să nu vă mai amăgească Iezechia, nici să nu vă mai înduplece astfel ! Să nu-l credeţi ! Căci dacă n-a fost în stare nici un dumnezeu de al nici unui popor şi regat să-şi scape poporul său din mâna mea şi din mâna părinţilor mei, atunci nici Dumnezeul vostru nu vă va scăpa din mâna mea".
- Ezdra 4:22 - Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui ?"
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Iov 4:20 - De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pe vecie fără să-i scape nimeni.
- Iov 27:6 - Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se ruşinează de zilele pe care le-am trăit.
- Psalmi 48:7 - Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare,
- Isaia 5:29 - Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc şi apucă prada, şi nimeni nu roate s-o scape.
- Isaia 47:14 - Iată-i ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor ajunge ei şi de puterea flăcărilor viaţa lor nu vor putea s-o scape căci nu va fi jeratic la care să se încălzească, nici vatră ca să stea dinaintea ei.
- Isaia 47:15 - Aşa se va întâmpla cu aceia pe care te-ai ostenit să-i întrebi şi cu care ai făcut negoţ din vremea tinereţii tale. Fiecare va pleca la ale sale şi nimeni nu va fi să te scape".
- Ieremia 50:29 - Chemaţi împotriva Babilonului săgetători ! Toţi cei ce încordaţi arcul, aşezaţi-vă tabăra împrejurul lui, ca nimeni să nu scape din el ! Răsplătiţi-i după faptele lui ! Cum s-a purtat el, aşa să vă purtaţi şi voi cu el, căci el s-a ridicat împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel.
- Ieremia 51:6 - Fugiţi din Babilon, şi fiecare să-şi scape viaţa, ca să nu pieriţi pentru fărădelegile lui, căci acesta este timpul răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da răsplată.
- Ieremia 51:45 - Ieşi din mijlocul lor, poporul Meu, şi fiecare să-şi scape viaţa de flacăra mâniei Domnului.
- Daniel 3:17 - Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege !
- Daniel 6:15 - Când a auzit regele acestea, s-a tulburat foarte şi şi-a îndreptat gândul spre Daniel, cum ar putea să-l scape, şi până la apusul soarelui s-a străduit ca să-l scoată.
- Daniel 6:21 - Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te închini neîncetat, oare a putut să te scape de lei ?"
- Daniel 6:28 - El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni în cer şi pe pământ; El a scăpat pe Daniel din ghearele leilor".
- Osea 2:12 - Şi acum voi descoperi goliciunea ei în ochii iubiţilor ei şi nimeni nu va putea s-o scape din mâna Mea.
- Osea 5:14 - Căci Eu sunt ca un leu faţă de Efraim şi ca un pui de leu faţă de casa lui Iuda. Eu, Eu sfâşii şi Mă duc şi nimeni nu poate să-i scape din mâna Mea.
- Avacum/Habacuc 2:9 - Vai de cei ce strâng câştiguri nelegiuite pentru casa lor şi îşi aşează sus de tot cuibul, ca să scape din mâna nenorocirii !
- Matei 16:25 - Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
- Matei 27:43 - S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El ! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
- Marcu 5:23 - Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.
- Marcu 8:35 - Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
- Luca 9:24 - Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.
- Luca 17:33 - Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi.
- Faptele Apostolilor 27:42 - Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vreunul, înotând.
- Faptele Apostolilor 27:44 - Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.
- 2 Timotei 2:26 - Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia.
- 2 Petru 2:9 - Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii,
- Iudita 6:2 - "Cine eşti tu, Ahior, şi voi simbriaşii lui Amon, că faci pe proorocul la noi, aşa cum faci astăzi, şi ne îndemni să nu pornim la război împotriva neamului lui Israel, fiindcă Dumnezeul lor îi apără ? Şi cine este Dumnezeu afară de Nabucodonosor ? El îşi va trimite oştirea sa şi-i va nimici de pe faţa pământului, iar Dumnezeul lor nu va putea să-i scape.
- Iudita 10:19 - Şi ei se minunau de frumuseţea ei uimitoare, şi pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel şi ziceau unii către alţii: "Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei ? Nu este cu cale să scape nici unul din ei, fiindcă dacă ar scăpa, ar putea să amăgească o lume întreagă !"
- Iudita 12:12 - Căci ar fi o ruşine pentru noi să lăsăm să ne scape o astfel de femeie fără a trăi cu ea. Şi dacă nu vom reuşi s-o înduplecăm, lumea va râde de noi".
- Epistola lui Ieremia 1:36 - Nici să redea vederea unui orb nici să scape pe un om din nevoie,
- Epistola lui Ieremia 1:53 - Nici să-şi facă dreptate, nici să scape un asuprit de nedreptate; ei sunt neputincioşi ca ciorile între cer şi pământ.
- Epistola lui Ieremia 1:57 - Nici de hoţi şi de tâlhari nu pot să scape dumnezeii cei de lemn, îmbrăcaţi cu argint şi cu aur; îndrăzneţii le vor smulge aurul şi argintul şi vor pleca cu îmbrăcămintea care îi acoperă; ei sunt neputincioşi să-şi dea ajutor.
Înapoi la index