Căutare
1675 rezultate pentru: sul
- Iosua Navi 2:6 - Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în nişte fuioare de în ce se aflau pe acoperişul casei ei.
- Iosua Navi 3:16 - Apa care curgea din sus s-a oprit şi s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare, până la cetatea Adam, care e lângă Ţartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sărată, s-a scurs şi a secat, iar poporul a trecut în fala Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa şi ieşea din toate malurile sale, ca în timpul secerişului grâului.
- Iosua Navi 4:14 - În ziua aceea a preamărit Domnul pe Iosua înaintea a tot neamul lui Israel şi s-au temut de dânsul cât a trăit, cum se temuseră şi de Moise.
- Iosua Navi 5:6 - Căci fiii lui Israel umblaseră prin pustiu patruzeci şi doi de ani, până ce a murit tot poporul bun de război, care ieşise din Egipt şi care nu ascultase de glasul Domnului. Acestora Domnul se jurase să nu le dea voie să vadă ţara pe care El făgăduise cu jurământ să o dea părinţilor lor, ţara în care curge lapte şi miere.
- Iosua Navi 5:10 - Fiii lui Israel au stat cu tabăra la Ghilgal şi au făcut acolo în şesul Ierihonului Paştile în ziua a paisprezecea a lunii, seara.
- Iosua Navi 5:13 - Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: "De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri ?"
- Iosua Navi 6:10 - Poporului însă Iosua i-a poruncit şi a zis: "Să nu strigaţi ! Nimeni să nu audă glasul vostru şi nici o vorbă să nu iasă din gura voastră până în ziua când vă voi zice eu să strigaţi; atunci să strigaţi".
- Iosua Navi 6:20 - Atunci au trâmbiţat preoţii din trâmbiţe. Şi cum a auzit poporul glasul de trâmbiţă, a strigat tot poporul împreună cu glas tare şi puternic şi s-au prăbuşit toate zidurile împrejurul cetăţii până în temelie şi a intrat tot poporul în cetate, fiecare din partea unde era, şi au luat cetatea.
- Iosua Navi 6:21 - Şi au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbaţi şi femei şi tineri şi bătrâni şi boi şi oi şi asini, tot au trecut prin ascuţişul sabiei.
- Iosua Navi 8:18 - Atunci Domnul a zis către Iosua: "Întinde mâna ta cu suliţa asupra cetăţii Ai, căci o voi da în mâinile tale şi cei de la pândă vor ieşi numaidecât de la locul lor !" Şi şi-a întins Iosua mâna cu suliţa spre cetate.
- Iosua Navi 8:24 - După ce fiii lui Israel au ucis pe toţi bărbaţii din Ai, în câmpia dinspre pustiu şi dealurile unde aceştia îi urmăriseră, şi după ce aceştia au căzut toţi până la unul sub ascuţişul sabiei, Israeliţii s-au întors cu toţii asupra cetăţii Ai şi au lovit-o cu ascuţişul lui sabiei.
- Iosua Navi 8:26 - Şi Iosua nu şi-a lăsat în jos mâna sa, pe care o întinsese cu suliţa, până nu a dat pierzării pe toţi locuitorii din Ai.
- Iosua Navi 10:3 - De aceea Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, a trimis la Hoham, regele Hebronului, la Piream, regele Iarmutului, la Iafia, regele Lachişului, şi la Debir, regele Eglonului, zicând:
- Iosua Navi 10:5 - Şi aceşti cinci regi ai Amoreilor: regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachişului şi regele Eglonului, s-au suit cu tot poporul lor şi au tăbărât asupra Ghibeonului şi l-au împresurat.
- Iosua Navi 10:7 - Şi s-a suit Iosua din Ghilgal, el însuşi şi împreună cu dânsul tot poporul bun de război şi toţi bărbaţii viteji.
- Iosua Navi 10:11 - Pe când însă fugeau ei de fiii lui Israel, pe povârnişul Bet-Horon, Domnul a aruncat din cer asupra lor grindină mare, până la Azeca, şi cei ce au murit de grindină au fost mai mulţi decât cei ucişi de fiii lui Israel cu sabia în luptă.
- Iosua Navi 10:14 - Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte aşa glasul omului; că Domnul lupta pentru Israel.
- Iosua Navi 10:23 - Şi s-a făcut aşa: au scos la dânsul pe cei cinci regi din peşteră: pe, regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachişului şi pe regele Eglonului.
- Iosua Navi 10:30 - Şi a dat-o Domnul şi pe aceasta în mâinile lui Israel de a luat-o pe ea şi pe regele ei şi Iosua a trecut-o prin ascuţişul sabiei pe ea şi toată suflarea din ea; pe nimeni n-a lăsat În ea, care să nu moară sau să fugă şi a făcut cu regele ei cum făcuse cu regele Ierihonului.
- Iosua Navi 10:32 - Şi a dat Domnul Lachişul în mâinile lui Israel şi l-a luat a doua zi, l-a trecut prin sabie pe el şi toată suflarea din el şi l-a pierdut, cum făcuse şi cu Libna.
- Iosua Navi 10:33 - Atunci s-a ridicat în ajutorul Lachişului Horam, regele din Ghezer. Dar Iosua l-a lovit şi pe el şi pe poporul lui cu sabia, încât n-a lăsat pe nimeni dintre ai lui care să nu moară sau să fugă.
- Iosua Navi 10:35 - Şi Domnul l-a dat în mâinile lui Israel. Şi l-a luat în aceeaşi zi şi l-a lovit cu sabia pe el şi toată suflarea ce era în el şi l-a dat în ziua aceea blestemului, cum făcuse şi cu Lachişul.
- Iosua Navi 10:37 - Şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei pe el şi pe regele lui şi toate cetăţile lui şi toată suflarea câtă era în acesta, cum făcuse cu Eglonul; şi l-a dat blestemului pe el şi toată suflarea ce era în el.
- Iosua Navi 10:39 - Şi l-a luat pe el, pe regele lui şi toate satele lui. Şi le-au lovit cu ascuţişul sabiei, le-au nimicit pe ele şi toată suflarea ce era în ele şi n-a lăsat pe nimeni să scape; cum făcuse cu Hebronul şi cu regele lui şi cum a făcut cu Libna şi regele ei, aşa a făcut şi cu Debirul şi cu regele lui.
- Iosua Navi 11:16 - Şi aşa a luat Iosua toată ţara aceea de sus şi tot ţinutul Negheb, tot ţinutul Goşen şi ţinuturile de jos, şesul şi muntele lui Israel şi locurile joase de pe lângă munte,
- Iosua Navi 12:1 - Iată regii pe care i-au bătut fiii lui Israel şi al căror pământ l-au luat tot de moştenire dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnon până la muntele Hermon şi tot şesul dinspre răsărit:
- Iosua Navi 12:3 - Peste şes până lângă marea Chineretului, spre răsărit şi până la marea şesului, până la Marea Sărată, spre răsărit, pe calea către Bet-Ieşimot, iar spre miazăzi peste locurile ce se întindeau pe la poalele muntelui Fazga;
- Iosua Navi 12:11 - Un rege al Iarmutului, un rege al Lachişului;
- Iosua Navi 12:22 - Un rege al Chedeşului, un rege al Iocneamului de lângă Carmel;
- Iosua Navi 13:1 - Fiind Iosua bătrân şi înaintat în zile, a zis Domnul către dânsul: "Iată tu ai îmbătrânit şi eşti în vârstă înaintată, dar pământ de luat în moştenire a mai rămas încă mult.
- Iosua Navi 13:16 - Hotarele ei cuprindeau cetatea Aroer, care se află pe malul râului Arnon, la mijlocul cursului acestui râu şi tot şesul de lângă Medeba;
- Iosua Navi 13:32 - Iată ce a dat Moise ca parte de moştenire în şesul Moabului, peste Iordan, în faţa Ierihonului spre răsărit.
- Iosua Navi 15:3 - Merge spre înălţimea Acravimului, trece prin pustiul Sin şi, ridicându-se dinspre miazăzi către Cadeş-Barnea, merge pe la Heţron şi, ajungând la Adar, trece pe partea dinspre apus a Cadeşului şi se întoarce spre Carcaa;
- Iosua Navi 17:16 - Iar fiii lui Iosif au zis: "Muntele nu va rămâne al nostru, pentru că toţi Canaaneii care locuiesc în vale au căruţe de fier, atât cei din Bet-Şean şi din locurile care ţin de ea, cât şi cei din şesul Izreel".
- Iosua Navi 18:16 - Apoi hotarul se coboară spre capătul muntelui celui din fata văii Ben-Hinom, la miazănoapte, şi se coboară pe valea Hinom spre partea de miazăzi a Iebusului şi merge spre En-Roghel.
- Iosua Navi 19:18 - În hotarul lor se cuprindeau: Izreel, Chesulot şi Şunem;
- Iosua Navi 19:29 - După aceea, hotarul se întorcea spre Rama până la oraşul cel întărit al Tirului, apoi spre Hosa şi se sfârşeşte la mare, în târguşorul Aczib.
- Iosua Navi 20:3 - Ca să poată scăpa acolo ucigaşul care a ucis om din greşeală, fără precugetare; şi să fie oraşele acestea loc de scăpare pentru cel ce a ucis, ca să nu moară de mâna celui ce răzbună sângele vărsat, înainte de a se înfăţişa înaintea obştii la judecată.
- Iosua Navi 20:5 - Şi când va alerga după el cel ce răzbună sângele, atunci ei nu trebuie să-l dea pe ucigaş în mâinile lui, pentru că el a ucis fără să vrea pe aproapele său, neavând pe dânsul ură cu o zi sau cu două mai înainte.
- Iosua Navi 20:6 - Să trăiască el în cetatea aceasta până ce se va înfăţişa înaintea obştii la judecată, până va muri arhiereul care va fi în acele zile. Apoi să se întoarcă ucigaşul şi să sa ducă în cetatea sa şi la casa sa, în cetatea de unde a fugit".
- Iosua Navi 20:7 - Şi au rânduit Chedeşul în Galileea, în muntele Neftalimului; Sichemul în muntele Efraim şi Chiriat-Arba sau Hebronul, în muntele lui Iuda.
- Iosua Navi 21:16 - Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei, Bet-Semeşul şi împrejurimile lui: nouă cetăţi din aceste două seminţii.
- Iosua Navi 21:32 - Trei cetăţi din seminţia lui Neftali: Chedeşul Galileii, cetate pentru scăparea ucigaşilor, cu împrejurimile ei, Hamot-Dorul cu împrejurimile lui şi Cartanul cu împrejurimile lui.
- Iosua Navi 22:80 - Iar preotul Finees şi toate căpeteniile obştii şi căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu dânsul, auzind cuvintele pe care le-au vorbit fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase, au rămas mulţumiţi.
- Iosua Navi 22:32 - Şi s-a întors Finees, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad şi de la jumătatea de seminţie a lui Manase din pământul Galaadului în ţara Canaan la fiii lui Israel şi le-a adus răspunsul.
- Iosua Navi 23:4 - Iată eu v-am împărţit prin sorţi popoarele acestea ce au mai rămas în moştenirea seminţiilor voastre, toate popoarele pe care eu le-am nimicit de la Iordan până la Marea cea Mare de la apusul soarelui.
- Iosua Navi 24:24 - Şi a zis poporul către Iosua: "Domnului Dumnezeului nostru vom sluji şi glasul Lui vom asculta !"
- Iosua Navi 24:26 - Şi a scris Iosua cuvintele acestea în cartea legii lui Dumnezeu şi a luat o piatră mare şi a pus-o acolo sub stejarul care era lângă locaşul sfânt al Domnului.
- Iosua Navi 24:30 - Şi l-au îngropat în ţinutul moştenirii sale la Timnat-Serah, care e în muntele Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. Şi au pus acolo cu dânsul, în mormântul în care l-au îngropat, cuţitele cele de piatră cu care Iosua a tăiat împrejur pe fiii lui Israel în Ghilgal, când i-a scos pe ei din Egipt, cum poruncise Domnul, şi sunt ele acolo până în ziua de astăzi.
- Iosua Navi 24:33 - După aceasta a murit şi Eleazar, fiul lui Aaron, arhiereul, şi l-au îngropat în Ghibeea, oraşul lui Finees, fiul lui, care i se dăduse în muntele Efraim.
Înapoi la index