Căutare
9 rezultate pentru: tărie,
- Psalmi 28:4 - Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă;
- Isaia 51:9 - Ridică-te, scoală-te, îmbracă-te cu tărie, braţ al Domnului ! Înalţă-te ca odinioară, ca în veacurile trecute ! N-ai zdrobit Tu pe Rahab şi n-ai spintecat Tu balaurul ?
- Ieremia 38:11 - Şi a luat Ebed-Melec cu sine oamenii şi a intrat în palatul regal, în veşmântărie, şi a luat de acolo bucăţi de haine vechi şi rupturi şi le-a dat drumul cu frânghia în groapă la Ieremia.
- Miheia/Mica 3:8 - Iar eu mulţumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate şi de tărie, ca să vădesc fărădelegea lui Iacov şi păcatul lui Israel.
- Zaharia 4:6 - Şi mi-a vorbit iar şi a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel: Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu" - zice Domnul Savaot.
- 1 Corinteni 15:2 - Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar S
- Efeseni 4:16 - Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
- Filipeni 1:18 - Dar ce este ? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura.
- Tit 3:8 - Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor.
Înapoi la index