Căutare
8 rezultate pentru: testamentul
- 2 Regi/2 Samuel 17:23 - Ahitofel însă, văzând că planul său n-a fost urmat, a pus şaua pe asin, a plecat şi s-a dus la casa sa, în cetatea sa, şi şi-a făcut testamentul în folosul casei sale, apoi s-a spânzurat şi a murit şi a fost înmormântat în cetatea tatălui său.
- Galateni 3:15 - Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică, sau îi mai adaugă ceva.
- Evrei 8:7 - Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;
- Evrei 8:9 - Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit - zice Domnul.
- Evrei 8:10 - Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.
- Evrei 9:16 - Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul.
- Evrei 9:20 - Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu".
- Evrei 10:29 - Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului.
Înapoi la index