Căutare
27 rezultate pentru: ticăloşii
- Leviticul 18:26 - Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între ţoi.
- Leviticul 18:29 - Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face acestea se va stârpi din poporul său.
- 3 Regi/1 Împărați 14:24 - Şi erau de asemenea şi sodomiţi în această tară, şi făceau toate ticăloşiile păgânilor, pe care Domnul îi gonise din faţa fiilor lui Israel.
- Iov 21:7 - Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere ?
- Ieremia 7:10 - Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat numele Meu, şi ziceţi: "Suntem izbăviţi", ca apoi să faceţi iar toate ticăloşiile acelea ?
- Ieremia 8:12 - Se ruşinează ei, oare, când fac ticăloşii ? Nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul.
- Iezechiel 5:11 - Pentru că tu ai spurcat locaşul Meu cel sfânt cu toţi idolii tăi şi cu toate ticăloşiile tale, de aceea zice Domnul Dumnezeu: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că te voi micşora, ochiul Meu nu te va cruţa şi nici nu te va milui.
- Iezechiel 6:9 - Aceia din voi, care vor scăpa, îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi duşi în robie, pentru că voi umili inima lor cea desfrânată, care s-a abătut de la Mine, şi ochii lor, care s-au desfrânat cu idolii, se vor scârbi de ei înşişi, din pricina acelor rele pe care le-au făcut şi a tuturor ticăloşiilor lor;
- Iezechiel 7:3 - Iată îţi vine sfârşitul ! Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
- Iezechiel 7:4 - Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 7:8 - Iată vin acum îndată să vărs asupra ta urgia Mea, mânia Mea să o potolesc asupra ta şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
- Iezechiel 7:9 - Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci îţi vor plăti după căile tale; ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul Care loveşte.
- Iezechiel 9:4 - Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui".
- Iezechiel 12:16 - Dar un mic număr din ei voi cruţa de sabie, de ciumă şi de foamete ca să povestească popoarelor, la care vor merge, despre toate ticăloşiile lor, şi să ştie şi ele că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 18:12 - Pe sărac şi pe lipsit îl apasă, răpeşte avutul altuia şi zălogul nu-l întoarce; îşi ridică ochii la idoli şi face ticăloşii;
- Iezechiel 18:13 - Banii şi-i dă cu dobândă şi ia camătă; unul ca acesta va trăi oare ? Nu ! De va face asemenea ticăloşii nu va trăi, ci sigur va muri şi sângele lui va fi asupra lui.
- Iezechiel 18:24 - Dar şi dreptul, dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate şi va face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu ? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, şi pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri.
- Iezechiel 20:4 - Vrei să-i judeci, fiul omului ? Dacă vrei să-i judeci, spune-le ticăloşiile părinţilor lor.
- Iezechiel 20:7 - Şi le-am zis: Lepădaţi fiecare ticăloşiile de la ochii voştri şi nu vă mai întinaţi cu idolii Egiptului, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru !
- Iezechiel 20:8 - Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea şi n-au vrut să Mă asculte; nimeni n-a lepădat ticăloşiile de la ochii săi şi idolii Egiptului nu i-a părăsit. Atunci am zis: Voi vărsa asupra lor mânia Mea şi urgia Mea o voi deşerta peste ei în mijlocul ţării Egiptului.
- Iezechiel 20:30 - Pentru aceea, zi casei lui Israel: Acestea zice Domnul Dumnezeu: Nu vă întinaţi oare după pilda părinţilor voştri şi oare nu vă desfrânaţi după ticăloşiile lor ?
- Iezechiel 23:36 - Zis-a Domnul către mine: "Fiul omului, vrei tu să judeci pe Ohola şi pe Oholiba ? Spune-le ticăloşiile lor !
- Iezechiel 33:26 - Voi vă rezemaţi pe sabia voastră, faceţi ticăloşii, vă pângăriţi femeile unii altora şi apoi voiţi să stăpâniţi ţara ?
- Iezechiel 33:29 - Şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, când voi face ţara pustietatea pustietăţilor pentru toate ticăloşiile pe care le-au făcut ei.
- Iezechiel 36:31 - Atunci vă veţi aduce aminte de purtările voastre cele rele şi de faptele voastre care n-au fost bune şi vă veţi scârbi de voi înşivă pentru nelegiuirile voastre şi pentru ticăloşiile voastre.
- Osea 7:1 - Când am voit să tămăduiesc pe Israel, atunci s-au dat pe faţă păcatele lui Efraim şi ticăloşiile Samariei, că toţi laolaltă săvârşesc fărădelegi: tâlharii intră prin case, hoţii pradă la drumul mare.
- Solomon 10:8 - Nu le-a păsat de înţelepciune şi de aceea n-au ştiut ce este binele şi au lăsat celor care sunt în viaţă amintirea nebuniei lor, aşa încât ticăloşiile lor să nu fie înghiţite de uitare,
Înapoi la index