Căutare
5 rezultate pentru: trecute,
- Deuteronomul 4:32 - Că cercetează timpurile trecute, care au fost înainte de tine, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ; cercetează de la o margine a cerului până la cealaltă margine a lui şi vezi dacă s-a mai săvârşit vreo faptă mare ca aceasta şi dacă s-a mai auzit ceva la fel !
- Isaia 63:11 - Atunci ei şi-au adus aminte de vremurile trecute, de sluga Sa Moise: Unde este Cel ce a scos din mare pe păstorul şi turma Sa ? Unde este Cel ce a pus în mijlocul ei Duhul Său cel sfânt ?
- Matei 18:31 - Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
- Faptele Apostolilor 14:16 - Şi Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor,
- 1 Petru 4:3 - Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti.
Înapoi la index