Căutare
9 rezultate pentru: treia,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 27:5 - A treia mare căpetenie de oştire, pentru luna a treia, era Benaia, fiul lui Iehoiada preotul; şi în ceata lui erau douăzeci şi patru de mii.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:12 - Şi a venit Ieroboam împreună eu tot poporul la Roboam, în ziua a treia, după cum le poruncise regele, când zisese: "Veniţi la mine peste trei zile".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 31:7 - Grămezile au început să le facă în luna a treia, iar în luna a şaptea le-au sfârşit.
- Estera 8:9 - Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna Sivan, în ziua de douăzeci şi trei ale lunii, şi cum a poruncit Mardoheu, aşa s-a scris Iudeilor şi satrapilor, guvernatorilor ţărilor şi cârmuitorilor ţinuturilor lor, de la India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci şi şapte ţări; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, şi Iudeilor le-a scris cu literele lor şi în limba lor.
- Iov 42:14 - Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi celei de a treia, Cheren-Hapuc.
- Iezechiel 31:1 - În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii a treia, a fost cuvântul Domnului către mine:
- Luca 12:38 - Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, şi le va găsi aşa, fericite sunt acelea.
- Apocalipsa 6:5 - Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinţă, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în mâna lui.
- 3 Ezdra 8:64 - şi făcându-se acolo ziua a treia, în ziua a patra argintul şi aurul s-au dat în templul Domnului nostru, în mâna lui Meremot, fiul lui Urie preotul.
Înapoi la index