Căutare
35 rezultate pentru: vânat
- Facerea/Geneza 4:23 - Şi a zis Lameh către femeile sale: "Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu ! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea.
- Facerea/Geneza 10:9 - El a fost vânător vestit înaintea Domnului Dumnezeu; de aceea se şi zice: "Vânător vestit ca Nimrod înaintea Domnului Dumnezeu".
- Facerea/Geneza 21:20 - Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător.
- Facerea/Geneza 25:27 - Copiii aceştia au crescut şi a ajuns Isav om iscusit la vânătoare, trăind pe câmpii; iar Iacov era om liniştit, trăind în corturi.
- Facerea/Geneza 25:28 - Isaac iubea pe Isav, pentru că îi plăcea vânatul acestuia; iar Rebeca iubea pe Iacov.
- Facerea/Geneza 27:3 - Ia-ţi dară uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi adu-mi ceva vânat;
- Facerea/Geneza 27:7 - "Adu vânat şi fă-mi o mâncare să mănânc şi să te binecuvântez înaintea Domnului, până a nu muri".
- Facerea/Geneza 27:19 - Zis-a Iacov către tatăl său: "Eu sunt Isav, întâiul tău născut. Am făcut precum mi-ai poruncit; scoală şi şezi de mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvânteze sufletul tău !"
- Facerea/Geneza 27:25 - Zis-a Isaac: "Adu-mi şi voi mânca din vânatul fiului meu, ca să te binecuvânteze sufletul meu !" Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus şi vin şi a băut.
- Facerea/Geneza 27:30 - Îndată ce a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacov, fiul său, şi cum a ieşit Iacov de la faţa tatălui său Isaac, a venit şi Isav cu vânatul lui.
- Facerea/Geneza 27:31 - A făcut şi el bucate şi le-a adus tatălui său şi a zis către tatăl său: "Scoală, tată, şi mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze sufletul tău !"
- Facerea/Geneza 27:33 - Atunci s-a cutremurat Isaac cu cutremur mare foarte şi a zis: "Dar cine-i acela, care a căutat şi mi-a adus vânat şi am mâncat de la el înainte de a veni tu şi l-am binecuvântat şi binecuvântat va fi ?"
- Facerea/Geneza 49:27 - Veniamin, lup răpitor, dimineaţa va mânca vânat şi pradă va împărţi seara".
- Ieșirea/Exod 21:25 - Arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.
- Ieșirea/Exod 35:23 - Fiecare din cei ce aveau mătase violetă, stacojie şi vişinie, în şi păr de capră, piei de berbec vopsite roşu şi vânăt, le aducea.
- Numerii 4:8 - Peste acestea să pună o poală purpurie, iar pe deasupra ei să pună un acoperământ de piele vânătă şi să-i pună pârghiile.
- Numerii 4:14 - Să pună pe el toate vasele lui, care se întrebuinţează la el în timpul slujbei: cleştele, furculiţele, lopeţile, oalele şi toate vasele jertfelnicului, să-l acopere cu un acoperământ de piei vinete şi să-i pună pârghiile. Să ia apoi o îmbrăcăminte violetă şi să acopere baia şi postamentul ei; să pună pe deasupra lor un acoperământ vânăt de piele şi să le pună pe năsălie.
- 3 Regi/1 Împărați 4:23 - Zece boi îngrăşaţi, douăzeci boi din cei care păşteau iarbă şi o sută de oi, afară de vânatul de cerbi, căprioare, ciute şi de păsările îngrăşate;
- Psalmi 58:3 - Că iată au vânat sufletul meu, stătut-au împotriva mea cei tari.
- Psalmi 90:3 - Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
- Psalmi 123:7 - Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat şi noi ne-am izbăvit.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 6:5 - Şi te izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 12:27 - Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.
- Isaia 1:6 - Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
- Isaia 30:26 - Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui.
- Ieremia 16:16 - Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor.
- Plângeri 3:52 - Ca pe o pasăre m-au vânat fără cuvânt vrăjmaşii mei,
- Osea 9:13 - Efraim, precum văd, a făcut din fiii săi un vânat; Efraim trebuie să-şi ducă fiii săi la junghiere.
- Naum 2:13 - Leul, care sfâşia şi sugruma prada pentru pui şi leoaice, îşi umplea de pradă peştera şi culcuşurile lui de vânat ?
- Apocalipsa 6:8 - Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ.
- Ecclesiasticul 13:22 - Vânatul leilor sunt asinii sălbatici în pustiu; aşa şi păşunea celor bogaţi sunt săracii.
- Ecclesiasticul 27:10 - Leul pândeşte vânatul; aşa şi păcatele pe cei care fac nedreptăţi.
- Ecclesiasticul 28:18 - Lovitura biciului face vânătaie, iar lovitura limbii frânge oasele.
- Ecclesiasticul 36:21 - Gâtlejul cu gustul alege bucatele vânatului; aşa inima cea înţeleaptă, cuvintele cele mincinoase.
- 1 Macabei 3:4 - Şi s-a asemănat leului în lucrurile sale şi ca un pui de leu răcnind la vânat.
Înapoi la index