Căutare
2 Ioan - Capitolul 1
- 2 Ioan 1:1 - Preotul, către aleasa Doamnă şi către fiii ei, pe care ei îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul,
- 2 Ioan 1:2 - Pentru adevărul care rămâne în noi şi va fi cu noi în veac:
- 2 Ioan 1:3 - Har, milă, pace fie cu voi, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste.
- 2 Ioan 1:4 - M-am bucurat foarte, că am aflat pe unii din fiii tăi umblând întru adevăr, precum am primit poruncă de la Tatăl.
- 2 Ioan 1:5 - Şi acum te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie poruncă nouă, ci pe aceea pe care noi o avem de la început, ca să ne iubim unii pe alţii.
- 2 Ioan 1:6 - Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire.
- 2 Ioan 1:7 - Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.
- 2 Ioan 1:8 - Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi plată deplină.
- 2 Ioan 1:9 - Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.
- 2 Ioan 1:10 - Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit !
- 2 Ioan 1:11 - Căci cel ce-i zice: Bun venit ! se face părtaş la faptele lui cele rele.
- 2 Ioan 1:12 - Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină.
- 2 Ioan 1:13 - Te îmbrăţişează fiii surorii tale celei alese.
Înapoi la index