„Biblia sau Sfânta Scriptură" este titlul sub care apare, în limba română, textul integral al Vechiului și Noului Testament. Aceeași carte a fost tradusă și tipărită de-a lungul secolelor în versiuni care diferă între ele — uneori prin limbajul epocii, alteori prin textul-sursă folosit: ebraicul masoretic, Septuaginta grecească sau Vulgata latină.
Heptapla a fost construit exact pentru aceste diferențe. În loc să citești o singură traducere, poți vedea același verset în mai multe ediții alăturate, pe coloane paralele, și poți observa direct unde se despart.
De unde vine numele
În secolul al III-lea, Origen a alcătuit Hexapla — o ediție a Vechiului Testament pe șase coloane paralele, așezând alături textul ebraic și mai multe versiuni grecești, pentru a le putea compara verset cu verset. Este strămoșul îndepărtat al oricărei ediții sinoptice de astăzi.
Heptapla continuă aceeași idee cu șapte coloane, dar cu mijloacele prezentului: căutare instantanee în tot textul, note, trimiteri biblice și lexicon pentru limbile originale.
Edițiile românești disponibile
Lângă acestea stau Septuaginta, textul ebraic masoretic, Noul Testament grecesc, Vulgata latină, King James Version și peste o sută de traduceri în alte limbi. Lista completă, cu proveniența fiecăreia și regimul drepturilor de autor, este pe pagina Surse și manuscrise.
Ce poți face aici
Citire pe capitole
Fiecare capitol se deschide cu note explicative, trimiteri către versetele înrudite și, pentru multe cărți, înregistrare audio. Orice cuvânt din text este interactiv: un click îl caută în toată Biblia.
Comparație pe coloane paralele
Modul Heptapla afișează același capitol în până la șapte ediții simultan, aliniate verset cu verset. Util mai ales acolo unde traducerile diferă — la termeni teologici, la numele proprii sau la pasajele cu tradiție textuală dublă.
Cinci feluri de căutare
Exactă, aproximativă, pe sintagmă, atopică (toate cuvintele, în orice ordine) și „oricare cuvânt". Căutarea ține cont de diacritice, așa că „fața" și „fată" dau rezultate diferite. Detalii în ghidul de utilizare.
Concordanță biblică
Trimiterile dintre versete pot fi urmărite pe până la șaisprezece coloane paralele, pornind de la concordanțele edițiilor sinodale.
Proiectul
Heptapla este un proiect de studiu biblic, gratuit și fără publicitate, aflat în dezvoltare continuă. Textele sunt organizate în baze de date pentru analiză comparativă, nu sunt distribuite ca fișiere și nu pot fi descărcate — platforma funcționează exclusiv ca instrument de căutare și comparare.
Pentru cadrul legal și regimul drepturilor de autor, vezi termenii și condițiile. Istoricul modificărilor este în pagina de versiuni. Propunerile și sesizările sunt binevenite prin formularul de contact.