Căutare
1 Tesaloniceni - Capitolul 3
- 1 Tesaloniceni 3:1 - De aceea, nemaiputând răbda, noi am hotărât să rămânem singuri la Atena.
- 1 Tesaloniceni 3:2 - Şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu şi împreună-lucrător cu noi la Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îndemne în credinţa voastră,
- 1 Tesaloniceni 3:3 - Ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, căci singuri ştiţi că spre aceasta suntem puşi.
- 1 Tesaloniceni 3:4 - Căci şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit necazuri, precum s-a şi întâmplat şi ştiţi prea bine.
- 1 Tesaloniceni 3:5 - Pentru aceea şi eu, fiind nerăbdător, am trimis ca să cunosc credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul şi în zadar să ne fie osteneala.
- 1 Tesaloniceni 3:6 - Acum însă, venind Timotei de la voi la noi şi dându-ne vestea bună despre credinţa şi dragostea voastră şi că aveţi bună amintire de noi totdeauna, dorind să ne vedeţi; la fel şi noi pe voi,
- 1 Tesaloniceni 3:7 - De aceea, fraţilor, ne-am simţit mângâiaţi întru voi, prin credinţa voastră, în toată nevoia şi strâmtorarea noastră.
- 1 Tesaloniceni 3:8 - Căci acum noi suntem vii, dacă voi staţi neclintiţi întru Domnul.
- 1 Tesaloniceni 3:9 - Şi ce mulţumire, pentru voi, putem să dăm în schimb lui Dumnezeu, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm pentru voi, înaintea Dumnezeului nostru ?
- 1 Tesaloniceni 3:10 - Noaptea şi ziua ne rugăm cu prisosinţă, ca să vedem faţa voastră şi să împlinim lipsurile credinţei voastre.
- 1 Tesaloniceni 3:11 - Dar însuşi Dumnezeu şi Tatăl nostru, şi Domnul nostru Iisus Hristos să îndrepteze calea noastră către voi !
- 1 Tesaloniceni 3:12 - Iar pe voi, Domnul să vă înmulţească şi să prisosiţi în dragoste unul către altul şi către toţi, precum şi noi faţă de voi,
- 1 Tesaloniceni 3:13 - Spre întărirea inimilor voastre, ca să fiţi fără de prihană întru sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi sfinţii Săi.
Înapoi la index