Căutare
Ioan - Capitolul 6
- Ioan 6:1 - După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei.
- Ioan 6:2 - Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.
- Ioan 6:3 - Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi.
- Ioan 6:4 - Şi era aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor.
- Ioan 6:5 - Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia ?
- Ioan 6:6 - Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă.
- Ioan 6:7 - Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin.
- Ioan 6:8 - Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru:
- Ioan 6:9 - Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia ?
- Ioan 6:10 - Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii.
- Ioan 6:11 - Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit.
- Ioan 6:12 - Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva.
- Ioan 6:13 - Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz.
- Ioan 6:14 - Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume.
- Ioan 6:15 - Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur.
- Ioan 6:16 - Şi când s-a făcut seră, ucenicii Lui s-au coborât la mare.
- Ioan 6:17 - Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei,
- Ioan 6:18 - Şi suflând vânt mare, marea se întărâta.
- Ioan 6:19 - După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoşat.
- Ioan 6:20 - Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi !
- Ioan 6:21 - Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau.
- Ioan 6:22 - A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui.
- Ioan 6:23 - Şi alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise.
- Ioan 6:24 - Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus.
- Ioan 6:25 - Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici ?
- Ioan 6:26 - Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.
- Ioan 6:27 - Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.
- Ioan 6:28 - Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu ?
- Ioan 6:29 - Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.
- Ioan 6:30 - Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine ? Ce lucrezi ?
- Ioan 6:31 - Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: "Pâine din cer le-a dat lor să mănânce".
- Ioan 6:32 - Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată.
- Ioan 6:33 - Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii.
- Ioan 6:34 - Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta.
- Ioan 6:35 - Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.
- Ioan 6:36 - Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi.
- Ioan 6:37 - Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;
- Ioan 6:38 - Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.
- Ioan 6:39 - Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.
- Ioan 6:40 - Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
- Ioan 6:41 - Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer.
- Ioan 6:42 - Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa ? Cum spune El acum: M-am coborât din cer ?
- Ioan 6:43 - Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi.
- Ioan 6:44 - Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
- Ioan 6:45 - Scris este în prooroci: "Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu". Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine.
- Ioan 6:46 - Nu doar că pe Tatăl l-a văzut cineva, decât numai Cel ce este la Dumnezeu; Acesta L-a văzut pe Tatăl.
- Ioan 6:47 - Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.
- Ioan 6:48 - Eu sunt pâinea vieţii.
- Ioan 6:49 - Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
- Ioan 6:50 - Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.
- Ioan 6:51 - Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
- Ioan 6:52 - Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm ?
- Ioan 6:53 - Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
- Ioan 6:54 - Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
- Ioan 6:55 - Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
- Ioan 6:56 - Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
- Ioan 6:57 - Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
- Ioan 6:58 - Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.
- Ioan 6:59 - Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.
- Ioan 6:60 - Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta ! Cine poate să-l asculte ?
- Ioan 6:61 - Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta ?
- Ioan 6:62 - Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte ?
- Ioan 6:63 - Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.
- Ioan 6:64 - Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.
- Ioan 6:65 - Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.
- Ioan 6:66 - Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.
- Ioan 6:67 - Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi ?
- Ioan 6:68 - Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce ? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.
- Ioan 6:69 - Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.
- Ioan 6:70 - Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece ? Şi unul dintre voi este diavol !
- Ioan 6:71 - Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.
Înapoi la index